Cât de important este micul dejun asupra performanțelor școlare ale copiiilor (studiu)

STUDIU. Cât de important este micul dejun asupra performanţelor şcolare ale copiilor

   Copiii care vor să aibă rezultate bune la şcoală nu ar trebui să renunţe la prima masă a zilei. Aceasta este recomandarea oamenilor de ştiinţă care au demonstrat în repetate rânduri că micul dejun ajută la creşterea performanţelor şcolare. 
   O echipă de cercetători din Canada au constatat, în urma unui studiu realizat pe o perioadă de doi ani, în care au fost implicaţi 6.000 de copii, că elevii care aveau o dietă echilibrată au obţinut rezultate mai bune la şcoală şi erau mai sociabili decât cei care nu mâncau de dimineaţă.
   Pe parcursul cercetării, specialiştii au observat îmbunătăţiri semnificative atât în rezultatele obţinute la ortografie, dar şi la matematică. Elevii care luau micul dejun au avut rezultate cu 10% mai bune la aceste materii faţă de cei care nu mâncau de dimineaţă. Experţii sunt de părere că după perioada nopţii în care nivelul de energie scade, micul dejun îi ajută pe copii să se concentreze mai bine la activităţile şcolare.
   Un sumar al altor 47 de studii  menţionate de Nestle Nesquik Plus care au analizat relaţia dintre micul dejun, greutatea corporală şi performanţa şcolară, au demonstrat că în cazul copiilor care luau micul dejun în mod regulat s-a observat o stare de bine generală şi, de asemenea, un echilibru nutriţional la nivelul organismului.
  sursa     de Mădălina Chițu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu